Asteptările prea mari cu referire la persoane, aduc dezamăgiri

     Mereu vor exista persoane care vor fi proaspăt intrate în viețile noastre. Ceea ce mi se pare un lucru foarte benefic pentru noi, deoarece asta denotă relațiile sociale pe care le avem. Dar trebuie să avem foarte mare grijă cu privire la aceste persoane. Trebuie să știm mai întâi în fața cui ne deschidem ușa sufletului, deoarece nu toate persoanele care aparent sunt ok, sunt și demne să treacă de barierele impuse de sinele nostru personal și să ne pătrundă în suflet.

     Nu spun că ar fi mai bine pentru noi și tot-odată pentru relațiile noastre sociale dacă am fixa barierele personale și am fi 100% nedisponibili în a ne arăta adevărata identitate în fața persoanelor proaspăt intrate în viețile noastre. Doar că dacă ne arătăm întrutotul personalitatea, stările și evenimentele desfășurate dea-lungul drumului nostru prin viață până în acest moment, riscăm foarte mult, deoarece nu putem să știm exact, dar nici parțial cine este acea persoană care aparent este în viziunea noastră foarte ok și la fel nu putem să știm ceea ce vrea exact de la noi sau care sunt intențiile ei.

     Oamenii în general, după părerea mea, știu să mintă exagerat de frumos, încât oricât ai fi de precaut nu ai cum să îți dai seama în totalitate ce se întâmplă, ce vor defapt.

     Este destul de complex acest subiect și aceste situații sunt destul de complicate, deoarece unele persoane aparent te impresionează, dar după scurt timp își dau arama pe față și  ajungi să nu mai înțelegi nimic din ceea ce se întâmplă. Situația în care devenim confuzi (adică în acest moment totul este perfect, dar în următorul moment nu mai înțelegi nimic și persoana este total schimbată față de tine) este foarte ciudată și îți impune o stare de neliniște.

     Consider că, cel mai bun și mai simplu mod de a afla ceea ce se întâmplă în momentul în care devenim total confuzi, este să fim exagerat de, direcți și să punem întrebarea care atrage rezolvarea ,,Tu ce vrei de la mine?”.
Dacă răspunsul primit în urma adresării acestei întrebări nu este satisfăcător pentru noi, consider că, lucrurile ar trebui lăsate așa cum sunt și cu fruntea sus, spatele drept și pieptul în față să mergem înainte. Cu sau fără acea persoană. Dacă o persoană nu este demnă să facă parte din viața ta, elimin-o, fă curat în cercul tău de oameni, alege doar persoanele care sunt benefice pentru tine! Pentru că, totul se rezumă la fericirea ta și degeaba te simți foarte fain în preajma anumitor persoane, dacă simți că deși e fain, nu e ceea ce trebuie, nu transmite ceea ce ar trebui să transmită sau la ce te aștepți tu să transmită, îndepărtează-te ușor.,, Persoanele sănătoase însănătoșesc, persoanele bolnave, îmbolnăvesc”
Și de ce să stam degeaba să ne face iluzii deșarte, când putem să fim foarte fericiți, exact ca și înainte ca aceste persoane să apară în viața noastră?

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!

   

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s