Binecuvântare sau Blestem?

20180130_092722[1]

 

      E minunat să îți trăiești visele, să vezi cum, crești și te dezvolți atât pe plan personal cât și pe plan profesional. Mereu am visat “să ajung un om Mare” mi-am dorit să simt libertatea și independența deplină, să dobândesc capacitatea de a lua singură decizii pentru propria-mi viață, să am capacitatea de a mă întreține șingură și lumea din jurul meu să ma aprecieze pentru ceea ce sunt și ceea ce fac.

       Curajul interior mi-a ieșit la suprafață, iar astăzi; încrederea, puterea interioară și îndrăzneala mă defines. Simt că pot întradevăr să mut munții din loc. Observ în fiecare zi cum visele mele cresc și eu devin persoana la care am visat mereu.

Cu maximul de sinceritate pot să spun că viața mea nu este perfecta, dar acum trăiesc ”într-un vis” pe care mi-l imaginasem încă din copilărie. Toate aceste lucruri nu reprezintă întregul din viața mea.

       Lăsând la o parte faptul că am prieteni peste tot în întreaga lume, sunt la nivelul la care îmi doresc să fiu în acest moment, primesc aprecierea celor din jur și am capacitatea de a mă întreține, totuși ceva îmi lipsește.

Singurul meu regret este reprezentat de distanța care mă desparte de aproximativ 5 ani, de familia mea. Știu că astăzi suntem foarte aproape de tot, putem să ajungem într-un timp foarte scurt dintr-o parte în cealaltă a pământului, tehnologia este foarte avansată din toate punctele de vedere, dar regret faptul că pentru a-mi îndeplini visele a trebuit să plec departe de familia mea.

     Îmi lipsește mama mea care este cea mai bună prietenă pentru mine, tatăl meu care este tovarășul meu și fratele meu care este întradevăr FRATELE MEU (dacă înțelegeți ce vreau să spun).

          Tatăl meu îmi spunea încă din copilărie “Nu poți să le ai pe toate în același timp în viața aceasta”, dar eu mă încăpățânam spunându-i “Știu că pot să am tot ce îmi doresc în viața aceasta în același timp” și totuși am obținut tot ce mi-am dorit până în acest moment, dar am ajuns să realizez că am omis un sigur lucru și cel mai important, familia.

Nu regret absolut nimic din trecutul și acțiunile mele, dar mi-ar plăcea foarte mult ca să pot să iau cu mine mereu familia, oriunde aș merge, să îi am aproape.

    În momentul în care îmi este foarte dor de familia mea, o contactez, prin intermediul internetului ne vedem de parcă am sta față în față, dorul se înmoaie, iar eu mă întorc înapoi la viața mea de vis dar totuși purtând o lipsă în suflet.

Sunt perfect conștientă de faptul că nu voi putea să îmi transpun visele în realitate doar “stând la fusta mamei” așa că familia mea trebuie să îmi accepte drumul pe care am decis să îl urmez și să se bucure alături de mine, să nu vadă o tragedie din faptul că nu sunt aproape din punct de vedere fizic, deoarece relația noastră este la fel ca și înainte doar că acum nu ne întâlnim față în față, doar pe internet.

Uneori mă gândesc că este foarte bine așa cum este toată această situație. Nu este o tragedie că nu suntem apropiați fizic deoarece vorbim și ne vedem adesea încât nu ar trebui ca distanța să își facă loc în relația noastră. Cel mai important, trebuie să conștientizăm și să ne bucurăm de faptul că suntem sănătoși, frumoși, în putere și într-o continuă dezvoltare.

          “Succesul” apare peste noapte, când te aștepți cel mai puțin sau chiar de loc, iar în acel moment trebuie să faci anumite alegeri, anumite compromisuri, să sacrifici ceva pentru ceva.

           Mă gândesc, oare faptul că îmi trăiesc visele, faptul că am reușit să le transpun în realitate, reprezintă o binecuvântare sau un blestem?

Binecuvântarea o simt în momentul în care trăiesc realitatea viselor mele, dar blestemul îl simt în momentul în care mă gândesc la sacrificiile făcute pentru ca această realitate să existe.

 

Pentru a-ți trăi visele, pentru a le transpune în realitate și pentru a merge pe drumul pe care îți dorești în această viață consider că, trebuie să duci în spate “blestemul” sacrificiilor pe care trebuie să ți le asumi în schimbul viselor.

 

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!
Anunțuri

Autor: EA; Titlul: EL

Fotografia postată de Cristiana Buga.

„EA: Din prima clipa cand te-am vazut pana in ziua cand ai zis da , eu te-am iubit, in fiecare zi din ce in ce mai mult si mai greu.                                                                              Chiar daca nu esti de fapt aici te trezesti si dormi cu mine oriunde ma aflu.                    Ce fel de blestem mai e si asta?                                                                                                        Intelege eu nu credeam in astea pana soarta m-a blestemat cu fantoma care ma bantuie nonstop si are aere de tine.                                                                                                Te rog dezleaga blestemul si iarta-mi mintea pentru alegerile mele. Ma chinuie, ma sufoca, sunt in cazanul cel mai incins, eu sunt in iad.                                                              Intinde-mi o mana, fii intelept si dezleaga-mi sufletul pacatos. Stiu ca tu esti bun si oricat as fi gresit nu m-ai fi pedepsit asa niciodata.

EL: Salvez, Salvez, Dar… STAI, mai zi o data cum e cu putea fi sau nu putea sau teoria mea era. Asculta bine EU nu mai sunt Nietzsche iar tu nu mai esti Schopenhauer. Lasa plansul ca nu ajuta . EU sunt fericit. Un luptator se salveaza singur exact pentru ce militezi TU.

 EA( strange pumnul) : Da bine graiesti tu totul e doar la mine. M-ai invatat cea mai buna lectie . Ce sa fac eu daca iubirea asta mi-a dat-o mie Universul sa o duc cu mine.

Si asta dragii mei inseamna sa te multumesti cu foarte putin maxim 1 la suta.

 „Autor EA; Titlul:EL”

(Preluare „https://www.facebook.com/NewspaperCafe/”)

          Într-o noapte de iarnă frumoasă ca un sfârșit de toamnă, dar călduroasă ca un început de primăvară, clopoțelul messengerului tresărea subit dintre perne. Era „EA” împreună cu ale sale insomnii profunde, trimițându-mi scrierile de mai sus. Recitindu-le pentru a treia oară am simțit o înțelegere puternică și o oarecare eliberare.

          Aceste versuri descriau perfect starea mea, fiind la mii de kilometrii departe de casă și fără un grup stabil de oameni în viața mea, filmul amintirilor rula în continuu în mintea și imaginația mea.                                                                                                        Totul este atât de profund, simt de parcă ar fi fost ieri, dar o văd de parcă ar fi astăzi.

        Linistea nu poți să o cumperi, mai ales când vine vorba de cea interioară. În momentul în care ted simți întradevăr înțeles, te eliberezi cel puțin pentru un moment, dar pe urmă e imposibil să revi la starea inițială de adâncime, iar mai apoi neașteptat va apărea o melodie care te va face să zâmbești și să realizezi că amintirile rămân, dar nu vor mai fi retrăite nici când.

         Într-un final, acum îmi trăiesc visul, am călătorit mii de kilometrii pentru a-mi urma visul de a studia în Franța, acum sunt aici și nu pot să cred  că îmi pierd timpul rulând filmul trecutului din moment ce sunt aici pentru a-mi crea noi amintiri.

„Păstrează amintirile în minte zâmbind, trăiește și crează altele noi cu inima deschisă!”

 

Dincolo de iubire

DSC_0502

 

     Dea-lungul timpului am învățat să am răbdare și că toate lucrurile bune și cele la care visăm apar în momentul în care trebuie să apară. În zadar ne dorim acum un lucru din toată ființa noastră, pentru că dacă avem nevoie de altceva în acest moment, nu vom primii decât ceea ce avem nevoie.

     În cadrul acestui articol voi vorbi despre acel sentiment pe care lumea în general îl numește iubire. Am ales acest subiect deoarece este unul intens, plin de suspans și de necunoscut.

     Până nu de mult, îmi plăcea să cred că acest sentiment nu avea un loc foarte bine definit în viața mea, desigur în ceea ce privește iubirea față de un bărbat.

     Mulți dintre voi spuneți „te iubesc” dar fără să simțiți într-adevăr acest sentiment.       Câți dintre voi va-ți da viața pentru persoana căreia îi spuneți „te iubesc”?                         Vă spun eu: nici unul!

     La un moment dat îi spunea bunicul nepoatei „Când îți vei întâlni iubirea vieții tale, sufletul tău pereche vei simții că el este alesul tău.”                                                              Oare așa să fie?

     Până în urmă cu, câteva luni nu credeam în dragoste, în destin… Dar viața ne arată mereu că lucrurile bune și minunate există și pentru noi, doar că acestea apar mereu în momentele în care ne așteptăm cel mai puțin.

     Nu știu cum denumește lumea în general situațiile în care o persoană apare în viața ta de nicăieri, alături de acea persoană tu îți demonstrezi ție că poți mai mult decât credeai vreodată, iar mai-apoi chiar dacă încerci să eviți să te mai întâlnești cu acea persoană, în fiecare loc unde mergi îți apare în cale, deși trăiești într-un oraș în care probabilitatea de a te întâlni cu cineva cunoscut întâmplător pe stradă este foarte mică, după cum spune-am nu știu cum denumește lumea în general aceste situații dar eu am ajuns să cred că soarta le aranjează pe toate și toate sunt exact așa cum trebuie să fie.

     Întrucât subiectul abordat astăzi este iubirea, eu consider că „În dragoste și în război este permis orice” iubirea nu ține cont de nimic, iubirea este dincolo de vârstă, de rasă, sex, cultură, naționalitate, stare civilă, stare materială și distanță. Iubirea este dincolo de tot, dincolo de orice dar dincolo de iubire nu este nimic.

     Chiar dacă prejudecățile, oamenii sau distanța încearcă să te împiedice să dai o șansă iubirii pe care o simți pe moment, nu te lăsa pradă acestora. La fel cum ni se descrie în majoritatea filmelor, iubirea adevărată este o luptă. Poate acum te simți neputincios, nu îți dorești să complici lucrurile din viața ta, din cauza acestor bariere/piedici, dar la un moment dat vei întâlni o altă persoană și îți vei da seama că, ceea ce simți nu seamănă cu iubirea pe care ai simțit-o ultima dată.

*Ce contează dacă el e negru și ea albă?                                                                                            Ce contează dacă el are 30 de ani și ea 40?                                                                                    Ce contează dacă amândoi sunt de același sex?                                                                          Ce contează dacă el este român și ea franțuzoaică?                                                                  Ce contează dacă ea este creștină și el este ateu?                                                                        Ce contează dacă ea este căsătorită cu bărbatul nepotrivit?                                                    Ce contează dacă el e bogat și ea nu?                                                                                            Ce contează că el locuiește în vestul Europei și ea locuiește în vestul Europei.                Pur și simplu, trebuie să lași puțin de o parte gândirea rațională și vei simți că lumea este a ta.

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!

 

Dincolo de distanță

Cum supravieţuieşti unei relaţii la distanţă

(http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/cum-supravietuiesti-relatii-distanta-1_50aeaf157c42d5a6639f1373/index.html)

     Prima reacție a oamenilor în general când vine vorba despre relațiile la distanță, este una de respingere, negare și spaimă. Primul gând care se instalează „este foarte greu la distanță, nu vreau să sufăr”.                                                                                                Consider că aceste gânduri apar din cauza egoismului „nu vreau să sufăr”,”va fi foarte greu (pentru mine)”. La fel ca și orice alt lucru din această viață, relațiile la distanță nu sunt cele mai ușoare situații, dar nu sunt nici imposibile.

     După cum ne-a lăsat moștenire Francis Edward Smedley „În dragoste și în război este permis orice.” În momentul în care ajungi la concluzia că o persoană este „perfectă pentru tine”, restul lucrurilor sunt doar detalii inutile. „Perfecțiunea”, „Iubirea” nu țin cont de nimic în special de distanță.                                                                                              Să fim serioși, trăim în secolul douăzeci și unu, secolul în care cursele de avion sunt la o distanță de aproximativ treizeci de minute, apelurile telefonice și apelurile video call sunt la îndemâna oricui. Poți să fi foarte aproape de o persoană chiar dacă nu ești în modul fizic.

De ce să accepți să începi o relație la distanță?

  1. Nu intervine monotonia (fapt care se instalează în general după o anumită perioadă în relațiile de cuplu);
  2. Puteți să vă vizitați oricând doriți (Avioanele sunt la îndemâna oricum);
  3. Puteți să vă vedeți în fiecare zi (Prin intermediul video call);
  4. Vă veți bucura mult mai mult în momentul în care vă veți întâlni;
  5. Veți învăța să aveți încredere unul în celălalt;
  6. Veți trăi fiecare clipă ca și cum ar fi ultima (vă veți axa mult mai mult pe momente);
  7. Veți merge mult mai des în vacanțe.

     Este normal ca în momentul în care vine vorba de o relație la distanță să fi speriat și să nu vrei să te implici, dar cel mai dureros lucru este să vezi persoana pe care o iubești și care te iubește întorcându-te în țara de origine și te lasă singur, întrerupând orice fel de relație. Consider că este mult mai dureros să fi părăsit de persoana iubită, decât să continui cu o relație la distanță. Nu poți să trăiești toată viața cu gândul „cum ar fi fost dacă…”

  1. Ai încredere în tine;
  2. Discută cu persoana iubită despre această situație;
  3. Nu lăsați pe nimeni și nimic să vă împiedice să fiți împreună;
  4. Petreceți tot timpul rămas împreună;
  5. Nu vă îndepărtați după despărțirea fizică;
  6. TREBUIE să încercați, pentru că nu aveți nimic de pierdut doar de câștigat.

 

     !!! Este mult mai dureros să observi cum omul pe care îl vezi în fiecare zi devine treptat un străin, decât să întreții o relație la distanță.

!!! Fă doar ceea ce simți!

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!

 

 

 

 

Povestea clonelor

         "Keep your face always toward the sunshine - and shadows will fall behind you." -Walt Whitman:                                                                    A fost odată ca niciodată o fată pe nume Anna care s-a îndrăgostit de un băiat, dar la un moment dat, el nu mai voia să aibă orice fel de legătură cu ea. Acesta a dezamăgit-o, dar ea tot îl iubea.                                                           Într-o zi, fata s-a hotărât să facă o clonă a acestui băiat. A numit-o Clona A. Ea era îndrăgostită în continuare, iar clona îi împărtășea aceleași sentimente.

   Ajungând la liceu, Anna a întâlnit un nou băiat. Acesta având în viziunea ei mai multe calități decât Clona A. Anna a abandonat Clona A, sperând că povestea cu noul băiat va dura „până la adânci bătrâneți” dar la un moment dat, el nu mai voia să aibă orice fel de legătură cu ea. Acesta a dezamăgit-o dar ea tot îl iubea.

     Într-o zi, fata s-a hotărât să facă o clonă a acestui băiat. A numit-o Clona B. Ea era îndrăgostită în continuare, iar clona îi împărtășea aceleași sentimente.

     Ajungând la facultate, Anna a întâlnit un nou băiat. Acesta având în viziunea ei mai multe calități decât Clona A și Clona B.                                                                                         Anna a abandonat Clona B, sperând că povestea cu noul băiat va dura „până la adânci bătrâneți” dar la un moment dat, el nu mai voia să aibă orice fel de legătură cu ea. Acesta a dezamăgit-o dar ea tot îl iubea.                                                                                                           Într-o zi, fata s-a hotărât să facă o clonă a acestui băiat. A numit-o Clona C. Ea era îndrăgostită în continuare, iar clona îi împărtășea aceleași sentimente.

     Ajungând la masterat, Anna a întâlnit un nou băiat. Acesta având în viziunea ei mai multe calități decât Clona A, Clona B și Clona C.                                                                            Anna a abandonat Clona C, sperând că povestea cu noul băiat va dura „până la adânci bătrâneți” dar la un moment dat, el nu mai voia să aibă orice fel de legătură cu ea. Acesta a dezamăgit-o dar ea tot îl iubea.                                                                                                            Într-o zi, fata s-a hotărât să facă o clonă a acestui băiat. A numit-o Clona D. Ea era îndrăgostită în continuare, iar clona îi împărtășea aceleași sentimente.

     Ajungând la doctorat, Anna a întâlnit un nou băiat, pe nume Alex. Acesta având în viziunea ei mai multe calități decât Clona A, Clona B, Clona C și Clona D.                                      Anna a abandonat Clona D, în favoarea acestui nou băiat. Ea îl iubea, iar acest nou băiat îi împărtășea aceleași sentimente. Erau foarte fericiți împreună, se potriveau și se completau perfect. Apoi au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

SFÂRȘIT

     În urma acestei povești se observă foarte clar cum în fiecare etapă importantă a vieții, Anna a întâlnit un alt băiat care îi depășea din toate punctele de vedere pe cei dinainte. Ea încercând să îi înlocuiască pe fiecare dintre ei a creat câte o clonă a fiecăruia dintre aceștia, neștiind că urmează să întâlnească un alt băiat care o va încânta mai mult.           Rămânând blocată la băiatul care a dezamăgit-o, ea încearcă să îl găsească în fiecare dintre băieții care îi ies în cale, iar în momentul în care ea întâlnește un nou băiat , clonele trecute ajung să fie abandonate, semn că au fost doar folosite pentru a înlocui persoana iubită.                                                                                                                             Dacă Anna avea răbdare, nu ar fi suferit atât de mult în decursul timpului și nici clonele abandonate nu existau în viața ei, deoarece într-un final ea oricum îl întâlnea pe Alex, băiatul care a rămas alături de ea întreaga viață iubind-o.

*Decât să suferiți din dragoste și să cauzați suferința altor persoane, vă recomand să aveți răbdare. Odată ajunși la doctoratul vieții veți avea deja o experiență de viață și cu siguranță veți întâlni persoana potrivită.                                                                                         Toate lucrurile, persoanele și experiențele din viața noastră apar la momentul potrivit.   Dacă grăbim lucrurile riscăm să atragem suferință, dar dacă avem răbdare lucrurile bune oricum vin spre noi și avem opțiunea de a le aștepta fără ca să suferim între timp.

 

 

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!

Coco Chanel „Bărbatul care este predispus la a face gesturi, este condamnat…”

0af74b19c9f0232d125000887decc51f.jpg     Gabrielle Bonheur „Coco” Chanel este considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă a secolului XX.      Publicația „Time” a considerat-o una dintre cele mai influente femei ale secolului trecut.

Nu îmi doresc s intru în  detaliile vieții sale personale deoarece este mult controversată până și în ziua de astăzi, dar vreau să evidențiez câteva „vorbe” pe care aceasta le-a lăsat în urma sa și care rămân „în picioare” chiar și în ziua de astăzi.

  1. „Bărbatul care este predispus la a face gesturi, este condamnat să fie iubit.”
  2. „Mâinile reprezintă cartea de vizită a femeii. Gâtul – este buletinul, iar sânii – pașaportul!”
  3. „Atenție! Nu vi se va da o a doua șansă pentru a produce o „primă impresie”!”
  4. „Vârsta nu este cel mai important lucru pentru o femeie: poți fi superbă, la 20 de ani, fermecătoare – la 40 , dar poți rămâne unică până la sfârșitul vieții tale.”
  5. „Iată un paradox: cu cât bărbatul este mai prost și mai ratat, cu atât pretențiile lui față de femeie sunt mai mari!”
  6. „Dacă o femeie v-a fermecat, cu frumusețea sa, dar nu vă puteți aminti cu ce a fost îmbrăcată, înseamnă că ținuta ei a fost perfectă.”
  7. „Accesoriul ideal pentru orice femeie – este un bărbat frumos.”
  8. „Nimic nu îmbătrânește mai tare o femeie, decât o ținută prea sofisticată.”
  9. „Adevărata mărinimie este atunci când ierți oamenii nerecunoscători.”
  10. „Pentru libertate,nici o sumă de bani nu este exagerat de mare.”
  11. „Există oameni care au bani, și oameni bogați.”
  12. „Totul se află în mâinile noastre , de aceea nu avem voie să-i dăm drumul!”

 

*Vă recomand cu cel mai mare drag filmul biografic „Coco before Chanel”    Film care descrie în detaliu viața lui Coco Chanel înainte ca numele ei să fie consacrat. Dacă vrei să cunoști în detaliu drumul pe care l-a parcurs aceasta până să ajungă celebră, trebuie să vezi acest film.

 

 

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!
(Preluat de pe http://www.ziarulring.ro/paradox-coco-chanel-barbat-prost-ratat-pretentii-femeie)

Pistrui

IMG_0040.jpg

„O căpșună cu pistrui
Şi cu fes micuţ, verzui
Se plîngea că de la soare
Toţi pistruii-i cresc mai tare
Şi că are mult necaz
Că-i prea roşie-n obraz
Şi, pân’ să răsară luna
Se tot văicărea într-una.
— Of şi vai, fir-ar să fie,
De ce n-am, precum ciuperca,
Pe căpşor o pălărie”

                                (http://www.anidescoala.ro/divertisment/povesti/alti-autori-romani/capsuna-cu-pistrui-de-daniela-crasnaru/)

Da, am pistrui!

     De când mă știu sunt posesoarea unor pistrui de toată frumusețea.

      În copilărie îmi uram fața. Nu suportam să mă uit în oglindă pentru că în fața chipului meu apăreau pistruii.

    De-a lungul anilor am încercat toate remediile posibile pentru a scăpa de pistrui precum: creme, măști, porțiuni naturale, acoperirea pistruilor cu fond de ten (fapt care mi-a umplut fața cu, coșuri), vara mă ascundeam de soare (pentru ca pistruii să nu se înmulțească), dar tot nu am reuși să scap de această „povară”.                                                                                                                        La un moment dat mă gândeam să încerc și metoda cu laser, dar m-a speriat gândul care mă ducea la unul dintre reacțiile adverse (cancerul de piele).

     Toată această perioadă până la vârsta de 16 ani, a fost asemenea unui coșmar foarte crunt, urmat odată cu instalarea primăverii de depresii cumplite.

    La vârsta de 16 ani, aflându-mă la repetițiile pentru o campanie de modă, discutam cu directoarea agenției cu, care eram în colaborare și îi povesteam despre frustrarea adânc implementată prin care treceam.                                                                                                                  Atunci ea mi-a spus:                                                                                                                                        

– În adolescența mea, aveam fața plină de pistrui și treceam exact prin ceea ce treci și tu acum, până într-o zi când un profesor de-al meu mi-a spus „Tu ai pistrui, consideră-te ca fiind unică, tu nu ești ca restul persoanelor „pe bandă” tu ai ceva unic…”

În acel moment am simțit un lucru pozitiv înăuntrul meu.

      După o anumită perioadă, o doamnă de origine maghiară mi-a spus că în poporul maghiar există o vorbă: ” Cu cât ai mai mulți pistrui cu atât ești mai iubit”.

     Din acea perioadă am început să îmi accept pistruii și să îi văd ca pe o calitate, nu ca pe un defect.

* La un moment dat povestind cu o cunoștință, mă plângeam că odată cu apariția primăverii pistruii mei se înmulțesc: 

– Să vezi că odată cu apariția soarelui mi se înmulțesc foarte mult pistruii…

– Și? Pistruii sunt foarte șmecheri.

– Eu… sunt urâți.

– Nu și pentru mine.

– Bine…

– Am fost în Anglia și am preluat o parte din concepțiile lor, iar acolo pistruii sunt considerați ca fiind ceva fain, ceva ce nu are toată lumea.

     Aceste reacții mi-au dat încrederea de care aveam nevoie și m-au ajutat să ma accept în totalitate și să-mi percep defectele ca fiind calități. Iar acum când mă uit în oglindă sunt atât de mulțumită cu pistruii mei încât nici nu îi mai observ. Acum i-am acceptat și sunt mândră că prin intermediul lor sunt unică. 

       *Secretul pentru o viață lipsită de defecte este acceptarea. După ce reușești să îți accepți defectele și le transpui în calități vei reuși să ai o viață lipsită de frustrările legate de aspecte personale și vei avea o viață fericită.

“O față fără pistrui e ca cerul fără stele”

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!

 

 

Moldovenii sunt pe dos?/Mărțișorul

17035631_1404526552944871_1829259719_n.jpg

Legenda mărțișorului

 

     Un mit al poporului român cu privire la mărțișor povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de preafrumoasă fată. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă.

     Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii.

     Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. La începutul lunii martie, bărbații oferă aceste amulete denumite mărțișor, fetelor pe care le iubesc sau care le sunt dragi.

Culoarea roșie simbolizează dragostea către frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

(SURSA:http://mybebe.md/vizualizare/comunitate-articol-189/)

     Spre deosebire de restul țării, în Moldova situația este exact pe dos când vine vorba despre mărțișoare. Pentru că bărbații nu trebuie să cumpere flori și mărțișoare fetelor, acestea în schimb îi surprind  în data de 1 martie pe bărbați cu mărțișoare. Dar de 8 martie, până și moldovenii sunt în rând cu restul bărbaților din România și împart fetelor mărțișoare și flori. 

Acest fapt este datorat „tânărului care a învins creatura și a eliberat soarele”. În această zonă, bărbații sunt văzuți ca fiind niște voinici. Aceștia trebuie să poarte toată luna martie cel puțin un mărțișor în piept, deoarece acesta vestește sosirea primăverii. 

„Soarele a fost eliberat de un voinic, un tânăr frumos, nemaipomenit și curajos, care s-a dus la casa Zmeului și iată de ce credeți, că trebuie ca moldovencele (în general), să ofere mărțișoare bărbaților, colegilor..?  

Așa sunt învățate de mici, fetițele din Moldova. În această zonă a țării, băieții sunt cei care așteaptă să primească mărțișoare.

În altă zonă a țării…

     În zona orașului Satu Mare fetele sunt cele care sunt surprinse de către băieți cu flori și mărțișoare atât în data de 1 martie cât și în data de 8 martie. Totodată și în restul țării persistă același obicei.

Bărbați, dacă aveți în viețile voastre femei care vă sunt dragi, apropiate și pe care le iubiți, nu omiteți să le oferiți în data de 1 martie un mărțișor și în data de 8 martie o floare. Nu omiteți să le amintiți că fac parte din viețile voastre și că prezența lor este specială.

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!

 

Prea mult

  Știi acel moment în care realizezi că ai epuizat toate șansele posibile pe care i le poți oferi unei persoane?
     În momentul în care te simți neputincios pentru că nu mai ai nimic de acordat și nu îți dorești să mai primești nimic, intervine realitatea și realizezi că nu mai ai nici o așteptare.
     Suntem oameni și nu suntem perfecți. Fiecare dintre noi primim o a doua/a treia șansă, dar  la un moment dat „stocul” de șanse se epuizează. Ajungi la fundul sacului și realizezi că nu poți să faci mai mult de atât . Îmbrățișarea dezamăgirii nu încălzește pe nimeni și nimic, dar „dezamăgirea duce la schimbare” și asta depinde doar de noi. De obicei schimbarea se produce vis-a-vis de persoanele care ne-au dezamăgit. Cu siguranță nu va fi o schimbare benefică pentru acea persoană deoarece probabil se va instala starea de indiferență sau de ignorare totală (ceea ce din punctul meu de vedere nu reprezintă cea mai bună modalitate de „a da peste nas” acelei persoane).
     Uneori când simțim cel mai mic semn de dezamăgire, consider că ar trebui să luăm măsuri în acest sens, altfel ajungem într-un moment în care realizăm că am epuizat șansele și încrederea față de acea persoană și riscăm să fim dezamăgiți (ceea ce nu e de recomandat pentru niciunul dintre noi).
Soarele de care vorbeam a apus. Poveștile se încheie din lipsă de cuvinte. Orice început are și un sfârșit, iar acesta e sfârșitul.  Aș vrea să spun la revedere, dar din păcate e ADIO!

* „Nu crede prea mult, nu iubi prea mult, nu spera prea mult, pentru că acest „prea mult” te va răni extrem de mult!”

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!

Acea piesa

     Știi acea piesă pe care o asculți pentru prima oară și care nu îți atrage atenția nici măcar
cu un cuvânt, iar mai apoi, după ce o mai asculți de câteva ori, îți dorești să o asculți la nesfârșit?

     Mi s-a întâmplat doar de două ori până acum, în decursul experiențelor mele, să ascult o piesă pentru prima oară și să nu îmi atragă atenția, iar mai apoi să devină piesa mea preferată.
Fără să o analizez prea mult și ascultând în continuare piesele care mă înconjurau în fiecare moment, nu i-am dat celei noi prea multă importanță.

     S-a întâmplat pur și simplu după o perioadă relativ scurtă de timp să o ascult din nou, dar de data aceasta cu o mai mare atenție pe care mi-a captat-o prin esența sa. Am ascultat-o din nou și din nou cu o mult mai mare atenție, până în momentul în care mi-a pătruns în suflet și în minte, iar eu i-am acordat la foarte scurt timp prioritate în fața celorlalte piese veterane din viața mea.
     Este foarte dificil să înlocuiești o piesă atât de valoroasă cu una nouă care și după ce o asculți de nenumărate ori, deși îți atrage atenția, nu este capabilă să ajungă în sufletul și mintea ta. O piesă care reușește să îți cuprindă atât sufletul cât și mintea, va reuși cu o foarte mare dificultate să mai iasă de acolo, deoarece ți s-a întipărit atât în suflet cât și în minte și chiar dacă asculți o piesă nouă care aparent îți atrage atenția, mintea ta va fredona doar acea piesă care te-a pătruns.
     Consider că uneori este în zadar să încerci să înlocuiești o piesă cu o alta nouă, deoarece mintea și sufletul tău nu văd dincolo de ceea ce le-a pătruns.
O piesă bună nu trebuie căutată, ea apare pur și simplu când te aștepți cel mai puțin și va persista o perioadă nedeterminată. Probabil nu în viața ta, dar în sufletul și mintea ta va avea mereu locul ei.
Cel mai probabil după o perioadă nu o vei mai auzi în jurul tău, dar nimeni și nimic nu o va putea scoate din sufletul și mintea ta.
Am auzit des spunându-se că toate piesele sunt aparent la fel, toate au ritm, versuri și un solist care le interpretează. Da! Sunt de acord cu acest lucru, dar nu toți soliștii interpretează piesa live și nu toți cântă cu o întreagăorchestră în spate.
* Încearcă să asculți o muzică mai bună decât cea pe care o asculți în acest moment și încercă să faci diferență între muzica mecanică și muzica cântată live, orchestrată de o întreagă echipă de instrumentiști!

*ATENȚIE! Articolele Letiției nu trebuie luate 100% în serios. Acestea fac referire strict la experiențele, modul de viață și învățăturile Letiției. Dacă aveți impresia că vă regăsiți în anumite scrieri ale Letiției, nu o luați personal. Posibilele personaje din cadrul articolelor nu fac referiri personale asupra anumitor persoane!